Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată o fată frumoasă pe care o chema Aura. Da, așa cum auzi. Aura. Și nu numai ca era frumoasă, ci și foarte, foarte harnică. Imediat cum răsărea soarele, Aura se plimba prin grădinile tatălui său, Verde-Împărat, și curăța trandafirii, busuiocul și bujorii, apoi culegea fructele din copacii plini de pere, gutui și cireșe. Împăratului i se umplea inima de bucurie când vedea cât de fericită era fiica sa printre florile din grădina palatului și nu voia cu niciun chip să o mărite, că îi era drag să o vadă în fiecare zi în preajma lui.